BERD examinează posibilitatea de a participa la proiectul construirii tronsonului de cale ferată Cahul — Giurgiuleşti

Acest fapt l-au comunicat reprezentanţii acestei Bănci în timpul întrevederii lor cu ministrul economiei şi comerţului Igor Dodon în cadrul adunării anuale a BERD, care a avut loc între 20 şi 21 mai 2007 în oraşul Kazan (Federaţia Rusă).

După cum transmite agenţia "Novosti-Moldova" cu referire la serviciul de presă al ministerului, conducerea BERD acordă o mare atenţie posibilităţilor finanţării în comun cu Banca Europeană pentru Investiţii a proiectului construirii segmentului de cale ferată Cahul — Giurgiuleşti. După cum s-a menţionat în cadrul întîlnirii, în iunie în republică va sosi o delegaţie a BERD pentru a examina cu administraţia Căii Ferate din Moldova condiţiile tehnice ale proiectului.

Recent, Guvernul Republicii Moldova a adoptat decizia cu privire la construirea tronsonului feroviar Cahul — Giurgiuleşti cu lungimea de 50 kilometri. Costul prealabil al proiectului este de 837 mil. lei şi va finaliza la sfîrşitul anului 2008

Vladimir Popov, "Novosti - Moldova"