Atelierul de lucru organizat de MTGD şi UNICE
În perioada 6—7 noiembrie 2007, la Chişinău, în sala de conferinţe Leogrand Hotel & Convention Center, îşi va desfăşura lucrările atelierul de lucru cu genericul "Sporirea Capacităţii Naţionale pentru Facilitarea Transportului Interregional pe conexiunea de transport Euro-Asiatică". Începutul la ora 10.00.
Programul atelierului de lucru conţine subiecte de impotranţă majoră pentru domeniul transportului auto internaţional, ca de exemplu:
- principalele acorduri şi convenţii ale infrastructurii transporturilor
- instrumentele de facilitare şi dezvoltare a transportului internaţional
- accesul la implementarea instrumentelor legale în domeniul transportului la nivel naţional
- dezvoltarea în conexiunea transportului Euro-Asiatic
La atelier vor participa experţii Comisiei Economice Europene ale Naţiunilor Unite (UNECE) în comun cu experţii Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, Serviciului Vamal, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Economiei şi Comerţului, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerului Ecologiei şi Resurselor Naturale, Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, antreprenorii din sectorul public şi privat.
Atelierul este organizat de Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor cu suportul UNECE.
Link-uri utile
- UNECE — United Nations Economic Comission for Europe




