Vasile Ursu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Regatului Haşemit al Iordaniei, dl. Rasem Yacoub Hashem

Vasile Ursu, ministru al transporturilor şi gospodăriei drumurilor, a avut o întrevedere la 30 mai anul curent cu dl. Rasem Yacoub Hashem, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Regatului Haşemit al Iordaniei în Republica Moldova, cu reşedinţa la Bucureşti.
În cadrul discuţiilor purtate, dl Vasile Ursu a trecut în revistă informaţia privind relaţiile economice, menţionînd că în ultimii 3 ani importul din Iordania s-a majorat de 11 ori, pe cînd exportul produselor moldoveneşti a scăzut de 5.5 ori.

Ambasadorul Regatului Haşemit al Iordaniei, la rîndul său, a confirmat disponibilitatea ţării sale pentru identificarea de noi oportunităţi, ce ar favoriza consolidarea relaţiilor bilaterale reciproc avantajoase, între statele noastre, care ar ridica la un nivel calitativ nou cooperarea interstatală.
La fel, părţile au discutat despre posibilitatea investiţiilor în reabilitarea drumurilor, dezvoltarea transportului multimodal, în special a celui auto internaţional, inclusiv ca ţară terţă.




