Reuniunea miniştrilor de transport ai ţărilor-membre ICE

La 3 iulie 2008, la Chişinău a avut loc întrunirea miniştrilor de transport ai ţărilor-membre Iniţiativei Central Europene desfăşurată în incinta Hotelului „Codru”.
Iniţiativa Central Europeană este o formă flexibilă de cooperare regională care reuneşte 18 state: Albania, Austria, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Italia, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Slovacia, Serbia,Ucraina, Ungaria.
Primul pas în direcţia creării ICE a fost făcut în noiembrie 1989, la Budapesta, scopul iniţiativei — denumită ( „Patrulater”) era dezvoltarea cooperării politice, economice, tehnice, ştiinţifice culturale. Odată cu admiterea Cehoslovaciei, în 1990, structura a devenit „Grupul Pentagonal”, iar în 1991, prin aderarea Poloniei, s-a transformat în „Grupul Hexagonal”. Prin aderarea Bosniei, Croaţiei şi Sloveniei, structura a devenit Iniţiativa Central Europeană (ICE).

În cadrul reuniunii au participat:
- dl Vasile Ursu, Ministrul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor
- dl Dumitru Ţîra, Preşedintele Comitetului Coordonatorilor Naţionali ai Iniţiativei Central Europene
- dl Socol Lekaj, Secretar general al Ministerului transporturilor, Albania
- dl Veselin Poljašević, viceministru al transporturilor şi comunicaţiilor, Bosnia şi Herzegovina
- dna Krasimira Martinova, viceministru al transporturilor, Republica Bulgaria
- dl Emanuel Šíp, viceministru al transporturilor, Cehia
- dna Alina Diacenco, Î.S „Calea ferată din Moldova”
- dl Edgar Martin, director general „Danube Logistics”
- dl Maciej Jankowski, subsecretar de stat al Ministerului Infrastructurii Poloniei
- dl Juraj Tcaci, şef relaţii internaţionale a Ministerului transporturilor, Slovacia
- dl Ruslan Zhenalinov, secretar general al Secretariatului Permanent TRACECA
- dl Filip Teodorescu, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Romîniei în Moldova
- dna Eva Srejber, vicepreşedintele Băncii Europene de investiţii
- dl Guido Paolucci, conducătorul programului

Proiectul agendei reuniunii menţionate sub genericul „Dezvoltarea transportului multimodal în ţările-membre ICE” a dedus următoarele subiecte: Contribuţia transportului multi-modal pentru coeziunea economică regională între ţările ICE, structura şi funcţionarea transportului multi-modal în regiunea ICE, infrastructura transportului multi-modal, exploatarea celor mai bune practici al Parteneriatului Public Privat în transportul multi-modal.

Preşedinţia Iniţiativei Central Europene (ICE) este asigurată în anul 2008 de Republica Moldova




